Monday 28 August 2017

Rochii conice cu mâneci



Alege să porți rochia bodycon midi cu mâneci lungi

Rochiile conice se numără printre tendințele noastre preferate din acest an. Alege o lungime medie care este versatilă și sigură pentru orice femeie. Dacă ai picioarele foarte lungi și nu dorești să porți o fustă scurtă și nici una maxi, atunci optează pentru lungimea medie, adica rochia midi.

Rochia conică este elegantă, iar cea cu mâneci lungi va fi întotdeauna în tendințe, indiferent de perioadă. Dar, pentru că sezonul toamnă-iarnă se aproprie, noi îți propunem noi modele pentru a avea ținute confortabile și moderne.

Pentru birou poți alege cu încredere o rochie bodycon cu mâneci. Pe lângă că este foarte feminină, îți dă și un aer profesional. Pentru o ținută office o poți purta cu un sacou deasupra și o pereche de botine. Dacă locul unde lucrezi nu are un dress-code foarte strict, poți schimba nuanțele clasice cu printuri interesante.

 Rochia conică midi poate fi considerată o piesă vestimentară de bază în garderoba femeilor. Ea este potrivită atât la locul de muncă, cât și la petreceri sau ieșiri în aer liber. Atunci când o porți rochii conice cu mâneci, ai grijă să nu te încarci cu prea multe accesorii, pentru că sunt considerate articole statement care se potrivesc cu elemente simple și minimaliste.

În ceea ce privește mânecile, se consideră că acestea aduc un plus de eleganță oricărei rochii. Fie că sunt dintr-un material transparent, dintr-o dantelă fină, accesorizate cu diamante sau paiete, mânecile aduc un plus de rafinament purtătoarei.

Când vine vorba de rochia bodycon midi, găsirea pantofilor poate fi o provocare. De obicei aceste rochii într-o lungime medie au tendința de a ne face mai mici, așa că îndreaptă-ți atenția mereu spre pantofii cu toc înalt. Evident aceștia îi vei alege în funcție de evenimentul la care participi. Încearcă, totuși, să eviți sandalele cu barete pe gleznă, care crează un efect ciudat, pentru că par că îți taie piciorul.

Optează pentru rochii conice cu mâneci indiferent de locul unde mergi. Ele se potrivesc oricărei siluete și sunt versatile. Sunt potrivite pentru garderoba de toamnă, dar pot fi purtate și în serile răcoroase de vară.

No comments: